Despre alăptare

 



Primul nostru contact cu hrana după naștere este atașarea la sânul mamei și alăptarea.


Alăptarea este un moment de o încărcătură deosebită atât pentru copil cât și pentru mamă, se creează o legătură strânsă între cei doi și în același timp, se îndeplinește nevoia fiziologică a noului om venit pe lume, de a se hrăni și de a se dezvolta. Dacă în pântecele mamei bebelușul nu trebuie să facă niciun efort pentru a se hrăni deoarece toți nutrienții sunt transportați automat prin intermediul cordonului ombilical, odată cu venirea lui în lumea exterioară apar niște modificări în modul de hrănire. Se știe că încă din timpul dezvoltării intrauterine bebelușul își dezvoltă capacitatea să sugă (în ultimele luni de sarcină își suge degetul mare); acest instinct de a suge îi va fi de ajutor atunci când va fi atașat la sân. Dar uneori fie din cauză că bebelușul nu este atașat corect la sân, fie din alte motive, alăptarea nu decurge așa cum ar trebui. De aceea mama are nevoie de sprijin din partea unui consultant în alăptare sau a unei moașe sau a unui cadru medical cu experiență în acest domeniu atât de delicat. 


Uneori chiar și o carte poate rezolva multe mistere. Ca de exemplu cartea atașată în fotografia din postare.


În acest ghid complet pentru perioada de alăptare, Dr. Jack Newman alături de Teresa Pitman, lider La Leche League Canada timp de aproape trei decenii, oferă informații practice pe această temă, dar și solutii pentru problemele pe care le întâmpină proaspetele mămici. Dr. Jack Newman este poate cea mai cunoscută autoritate în domeniul îngrijirii copiilor și în special pe partea de alăptare, ținând sute de conferințe pe această temă. A fost invitat inclusiv în România iar venirea lui a prezentat mult interes în rândul mămicilor dar și si a moașelor și a consultanților în alăptare acreditați din România. 


Mai jos o să prezint câteva reguli pentru mame, care trebuie respectate în perioada alăptării:

Regula 1: fără mituri și preconcepții despre alăptare neconfirmate de persoane atestate în domeniu sau cadre medicale. Informațiile preluate de pe internet trebuie foarte bine trecute prin sită. 

Regula 2: fiecare copil se dezvoltă diferit și are nevoi diferite față de alți copii, așadar nu poate fi încadrat 100% în așa zisele bareme standardizate. De cele mai multe ori acele bareme nu fac decât să provoace anxietate mamei. 

Regula 3: dacă din variate motive alăptarea este imposibilă, hrănirea cu lapte artificial/de măgăriță/capră nu trebuie să fie un impediment în a dezvolta o relație deosebită, plină de afecțiune și atașament față de puiul de om. Copilul se hrănește în primul rând cu dragoste și cu energia pe care o emanăm în jurul nostru. 

Regula 4: alăptarea se face la cerere. Când bebelușul plânge sau își aduce pumnul la gură, ori caută cu gura deschisă, este semn că îi  este foame. Nu există o cantitate standard de lapte pe care bebelușul trebuie să o consume (aici se aplică și regula nr 2). Nu ne luăm după bareme, când bebelușul nu mai vrea, va da semne clare că s-a săturat.


Atașez și o fotografie reprezentativă referitoare la atașarea corectă la sân, una din cele mai răspândite probleme cu care se confruntă proaspetele mămici: